I. Introducere
Inteligența Artificială (AI) nu mai este o promisiune a viitorului, ci o realitate a prezentului. Dacă acum un deceniu AI-ul părea rezervat unor domenii tehnice, astăzi îl regăsim în medicină, educație, artă – și, inevitabil, în domeniul juridic. Avocatura, construită pe rigoare, raționament și tradiție, pare, la prima vedere, incompatibilă cu automatismele unui algoritm. Și totuși, AI-ul nu doar că a pătruns în practica juridică, ci începe să o transforme.
Inteligența artificială a fost fondată ca disciplină academică acum aproape 70 de ani, în cadrul unei conferințe organizate la Dartmouth College. Propunerea înaintată de organizatorii conferinței descria proiectul ca o încercare „de a găsi modalități prin care mașinile să folosească limbajul, să formeze concepte abstracte, să rezolve tipuri de probleme rezervate în prezent oamenilor și să se îmbunătățească singure”[1]. Acest moment a marcat începutul unei revoluții intelectuale.
În deceniile care au urmat, AI-ul a evoluat rapid, ajungând să poată recunoaște vorbirea, să susțină conversații, să joace jocuri complexe (precum șahul – celebrul meci între Deep Blue și Garry Kasparov) și, recent, să analizeze date în contexte imposibil de gestionat în timp real de către oameni – cum ar fi în cadrul Internetului Lucrurilor (IoT).
În calitate de tânăr avocat care își desfășoară activitatea în România, descopăr zilnic potențialul AI în transformarea profesiei juridice. Experiența mea cu acest instrument m-a condus la o dualitate captivantă: uneori, consider că AI este fascinant de bun – un ajutor remarcabil în activitatea mea, alteori, însă, observ că acesta comite erori majore. Această ambivalență mi-a generat un spectru larg de reacții, de la frica în fața unei tehnologii cu un potențial atât de vast, la entuziasmul față de un instrument atât de promițător și culminând cu reflecții asupra implicațiilor etice, protecției datelor și responsabilității profesionale.
În plus, observ cu interes că marile societăți de avocatură din România au început deja să dezvolte diverse aplicații AI dedicate îmbunătățirii și eficientizării muncii avocatului. De asemenea, platforme locale, precum Juridice.ro[2], propun asistenți AI specializați în domeniul juridic, dovezi clare că integrarea tehnologiei în domeniul avocaturii nu mai este o simplă perspectivă, ci o realitate în plină expansiune.
Conform previziunilor Forumului Economic Mondial[3], până în 2030, aproximativ 35% din sarcinile juridice actuale ale avocaților vor fi automatizate. În acest context, întrebarea care se conturează este: dacă AI-ul este un simplu asistent al avocatului sau un concurent care pune sub semnul întrebării însăși existența profesiei? Dincolo de utilitatea incontestabilă, AI ridică provocări etice, riscă să genereze dezechilibre profesionale și pune presiune asupra conceptului de originalitate juridică. Suntem, poate, prima generație de juriști care trebuie să decidă cum coexistă rațiunea umană cu raționamentul algoritmic.
II. Ce este AI și cum și-a făcut loc în biroul avocatului
Inteligența artificială, în sens larg, reprezintă capacitatea unor sisteme informatice de a executa sarcini care, în mod tradițional, presupuneau inteligență umană: recunoaștere de tipare, luarea deciziilor, învățare din date.
Parlamentul European a definit inteligența artificială ca fiind „capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea. AI permite sistemelor tehnice să perceapă mediul în care funcționează, să prelucreze această percepție și să rezolve probleme, acționând pentru a atinge un anumit obiectiv. Sistemele AI sunt capabile să își adapteze, într-o anumită măsură, comportamentul, analizând efectele acțiunilor anterioare și funcționând autonom.[4]”
O ramură aparte a AI-ului, care face obiectul discuțiilor aprinse în ultimul timp și la care ne vom referi preponderent în continuare este AI-ul generativ (precum ChatGPT), care este capabil să genereze text coerent, să construiască raționamente și să redacteze documente, inclusiv juridice.
Avocații folosesc deja acest instrument pentru revizuirea documentelor, analiza jurisprudențială, identificarea rapidă a normelor aplicabile și chiar pentru redactarea schemelor de argumentare. Nu mai vorbim despre viitor – vorbim despre un prezent în care AI-ul este parte a biroului de avocat.
Potrivit previziunilor Forumului Economic Mondial[5], – bazate pe un studiu amplu care a implicat peste 1.000 de companii din 55 de țări și a integrat opiniile liderilor din industrie, inclusiv din sectorul juridic – până în anul 2030, aproximativ 35% dintre activitățile desfășurate în prezent de avocați ar putea fi automatizate. Acestea vizează în special sarcinile repetitive și cu un grad redus de complexitate: revizuirea contractelor, analiza dosarelor, cercetarea juridică de rutină ori redactarea automată a clauzelor standard. Nu este surprinzător – AI poate procesa cantități uriașe de informații cu o viteză și acuratețe care depășesc capacitatea umană, optimizând astfel timpul dedicat acestui tip de activități.
Însă tranziția nu înseamnă dispariție, ci mai degrabă transformare. Același raport estimează că în paralel cu automatizarea, vor apărea aproximativ 25% de noi roluri în domeniul juridic, care vor presupune competențe tehnologice combinate cu expertiză juridică. Vor apărea, astfel, poziții precum manageri de tehnologii juridice – cei care implementează și monitorizează soluții AI în cabinetele de avocatură, analiști juridici – care interpretează rezultatele generate de algoritmi, sau experți în conformitate digitală – responsabili cu respectarea reglementărilor privind protecția datelor și utilizarea etică a IA.
Un alt studiu citat în raport, realizat de Goldman Sachs, merge și mai departe, sugerând că până la 44% din activitatea juridică actuală ar putea fi automatizată – un procent semnificativ, mai ridicat decât în alte industrii. Cu toate acestea, automatizarea nu va elimina rolul avocatului, ci îi va reda tocmai ceea ce e esențial: timpul și energia necesare pentru a se concentra pe aspectele strategice, pe consilierea personalizată, pe negociere și pe alte activități cu o valoare adăugată mai mare.
În loc să semnaleze sfârșitul profesiei, aceste tendințe prefigurează mai degrabă o mutație: de la avocatul executor de sarcini, la avocatul consilier strategic.
III. AI – aliat eficient sau rival imprevizibil
AI poate fi un asistent valoros: eficientizează sarcinile repetitive, accelerează căutările în bazele de date, oferă sugestii de structurare logică a unui text sau strategii plecând de la fapte simple. Astfel, timpul avocatului este eliberat pentru activități care cer gândire critică și intuiție.
Totuși, modul de funcționare al modelelor generative de AI – prin identificarea de tipare și imitarea informațiilor deja existente în baza lor de date – ridică o întrebare esențială: dacă AI-ul poate „mima” gândirea juridică, ar putea deveni și un concurent pentru avocat?
În special în domeniul consultanței juridice de bază, răspunsurile rapide și accesibile oferite de AI pot părea suficiente pentru clienți care caută soluții imediate și ieftine. Astfel, avocații care nu integrează aceste instrumente riscă să devină necompetitivi în fața celor care le utilizează eficient.
Această tendință este confirmată de un studiu realizat de Institutul Thomson Reuters[6], potrivit căruia 84% dintre firmele de avocatură intenționează să crească investițiile în tehnologii AI, considerându-le un avantaj strategic. Dar entuziasmul vine la pachet cu riscuri reale: dependența excesivă de AI poate duce la scăderea rigurozității analizei juridice și chiar la erori grave.
Un exemplu notoriu este cazul celor doi avocați din New York care, în 2023, au fost amendați cu 5.000 de dolari pentru că au depus în instanță un memoriu care includea șase precedente judiciare inexistente, generate de ChatGPT[7]. Aceștia nu au verificat informațiile înainte de a le include în dosar.
Acest incident a atras atenția asupra fenomenului cunoscut sub numele de „halucinații AI” – situații în care modelele generează informații false, dar prezentate într-un mod convingător: articole de lege inexistente, jurisprudență fictivă sau citate inventate. Aceste erori pot avea consecințe grave într-un domeniu în care acuratețea este esențială.
Totodată, cu această ocazie judecătorii[8] au subliniat că, deși utilizarea tehnologiei în practica juridică nu este, în sine, problematică, avocații au responsabilitatea de a verifica acuratețea informațiilor pe care le prezintă în fața instanței. Comportamentul avocaților a fost caracterizat drept o „abandonare a responsabilităților” și a impus, pe lângă amenda financiară, obligația de a trimite scrisori de scuze către judecătorii ale căror nume au fost atribuite în mod eronat deciziilor inexistente.
IV. Provocări și riscuri asociate utilizării AI în avocatură
Utilizarea inteligenței artificiale de către avocați ridică o serie de probleme sensibile care vizează nu doar etica profesională, ci și relația cu clientul, calitatea serviciilor și protecția datelor.
IV.1. Onorariul
Este legitim să ne întrebăm dacă este etic ca un avocat să perceapă același tarif pentru munca realizată parțial sau semnificativ cu ajutorul unui instrument automatizat. Cum se cuantifică, în mod corect și transparent, „munca umană” atunci când sarcinile repetitive — cum ar fi redactarea de documente standard, analiza unor volume mari de date sau cercetarea legislativă — sunt preluate de un sistem AI?
Pe de o parte, utilizarea eficientă a AI ar putea contribui la democratizarea accesului la justiție, permițând avocaților să ofere servicii mai rapide și la costuri reduse. În mod ideal, acest progres tehnologic ar însemna că mai mulți oameni – în special cei cu venituri mici – ar putea beneficia de asistență juridică calificată.
Pe de altă parte, însă, există riscul ca eficiența obținută prin tehnologie să fie folosită doar pentru creșterea marjelor de profit, fără reducerea reală a onorariilor. Clienții ar putea ajunge să plătească prețuri mari pentru servicii standardizate, livrate în principal de algoritmi, fără intervenția substanțială a avocatului. Într-un astfel de scenariu, tehnologia devine un paravan în spatele căruia se diluează valoarea muncii umane, dar se mențin costurile ridicate, în detrimentul transparenței și echității.
Această confuzie între „asistență automatizată” și „asistență juridică profesionistă” poate eroda încrederea în avocat și în justiție în general.
IV.2. Informarea clientului
Din punct de vedere juridic, art. 50 din Regulamentul (UE) 2024/1689 privind inteligența artificială[9] instituie obligații de transparență în principal în sarcina furnizorilor de sisteme de AI și, în anumite condiții, în sarcina utilizatorilor (implementatorilor) care pun la dispoziție conținut generat de AI. Obligația de informare a publicului apare, de regulă, atunci când interacțiunea are loc într-un cadru deschis (ex. chatbot-uri) sau când AI generează conținut cu potențial de manipulare sau inducere în eroare.
Prin urmare, un avocat care folosește un instrument de AI în activitatea internă de redactare sau analiză juridică nu este obligat, în mod automat, conform art. 50, să își informeze clientul că a utilizat un astfel de instrument, atâta vreme cât nu rezultă o interacțiune directă între client și sistemul de AI, iar conținutul final este asumat de avocat.
Totuși, în viitorul apropiat, pe măsură ce jurisprudența, normele deontologice și practicile judiciare se vor adapta utilizării inteligenței artificiale, este posibil ca standardele de informare și asumare profesională să devină mai stricte, inclusiv în domeniul juridic.
IV.3. Protecția datelor personale
Utilizarea AI presupune procesarea unui volum semnificativ de date cu caracter personal, uneori extrem de sensibile.
Orice transfer de date către aplicații terțe (furnizori de AI) implică risc de scurgere sau acces neautorizat și necesită măsuri stricte de protecție: anonimizare, criptare, limitarea accesului, dar și informarea clientului cu privire la modul în care datele sale sunt prelucrate.
Obligația de protejare a datelor cu caracter personal rămâne pe deplin aplicabilă în contextul utilizării inteligenței artificiale, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Această obligație este reafirmată prin art. 2 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2024/1689 privind inteligența artificială, care precizează expres că dispozițiile sale nu aduc atingere aplicării legislației Uniunii în materie de protecție a datelor.
În consecință, atât furnizorii, cât și utilizatorii de sisteme de inteligență artificială – inclusiv profesioniștii din domeniul juridic care integrează astfel de instrumente în activitatea lor – trebuie să se asigure că orice prelucrare de date cu caracter personal se realizează cu respectarea deplină a standardelor prevăzute de legislația europeană și națională în vigoare.
IV.4. Calitatea muncii
Nu în ultimul rând, există dilema calității rezultatului final. Deși un text generat cu ajutorul AI poate fi coerent și bine structurat, acesta scapă adesea nuanțe esențiale, contradicții ascunse și subtilități juridice care pot face diferența într-un dosar sau într-o opinie juridică complexă.
AI-ul nu poate fi tras la răspundere pentru erorile pe care le generează. De aceea, avocatul rămâne în mod exclusiv responsabil pentru orice consecință juridică a produselor livrate. Aceasta presupune nu doar o verificare riguroasă a oricărui conținut generat automat, ci și o bună înțelegere a modului în care funcționează aceste modele – limitările lor, riscurile de halucinație, biasul algoritmic sau lipsa contextului juridic local.
În concluzie, AI poate fi un instrument valoros, dar în profesia de avocat el nu poate înlocui discernământul, responsabilitatea profesională și relația de încredere cu clientul. Tocmai de aceea, utilizarea lui necesită transparență, discernământ etic și respectarea strictă a normelor legale și deontologice.
IV.5. Originalitatea
Un alt risc subtil, dar profund, este diluarea creativității juridice. În măsura în care AI-ul este antrenat pe jurisprudență și texte existente, el reproduce uneori fidel, alteori cu variații stilistice, structuri argumentative deja consacrate. Această tendință poate duce la uniformizarea gândirii juridice, inhibând inovația și intuiția avocatului, care sunt esențiale în spețele cu miză ridicată și în general, în dezvoltarea sistemului de drept.
În fața acestor provocări, comunitatea juridică trebuie să răspundă clar: nu dacă, ci cum poate fi integrat AI-ul în profesie, fără a afecta valorile fundamentale ale avocaturii – confidențialitatea, independența și loialitatea față de client. În acest sens, se conturează tot mai clar nevoia unui cadru etic, care să răspundă cel puțin următoarelor întrebări: dacă este necesară informarea clientului atunci când avocatul folosește AI în prestarea serviciului? Ce standarde de calitate trebuie respectate în redactarea asistată de AI? Ce nivel de competență tehnologică este așteptat de la un avocat? Cine este răspunzător pentru erorile generate de AI?
Barourile, organizațiile profesionale și instanțele de judecată trebuie să conlucreze pentru a elabora îndrumări clare privind utilizarea inteligenței artificiale în activitatea juridică. În această direcție, Consiliul Barourilor și Societăților de Avocatură din Europa (CCBE[10]) a îndemnat instituțiile și autoritățile de reglementare naționale, europene și internaționale să contribuie la conturarea unui set coerent de reguli și principii care să guverneze în mod responsabil și etic integrarea AI în profesia de avocat[11].
Uniunea Europeană a introdus prin Regulamentul (UE) 2024/1689 din 13 iunie 2024 primul cadru legal pentru inteligența artificială, aplicabil direct în statele membre[12]. Dezvoltat în ani de dezbateri, impulsionate de modele ca ChatGPT, regulamentul promovează o AI sigură și etică. Deși această reglementare reprezintă un pas important, aceasta este prea generală pentru a fi suficientă în avocatură, unde etica, protecția datelor și responsabilitatea cer reguli mai precise.
V. Cum (nu) răspunde sistemul juridic românesc AI-ului
În peisajul juridic actual din România, inteligența artificială nu este încă capabilă să ofere soluții fiabile la întrebări juridice complexe, care presupun interpretări nuanțate, coroborarea mai multor acte normative și o înțelegere profundă a contextului legislativ și jurisprudențial. Limitările AI devin și mai evidente în fața lipsei unei uniformizări a limbajului juridic, a ambiguității unor termeni-cheie și a variațiilor de sens în funcție de ramura de drept sau de reglementarea aplicabilă.
Există domenii în care AI-ul pur și simplu nu poate oferi răspunsuri clare: conflicte de valori, interpretări ale echității, coroborări legislative complexe. În dreptul român, de exemplu, interpretarea unor termeni precum „bună-credință” sau „justă despăgubire” nu poate fi redusă la o formulă algoritmică.
Mai mult, legislația în sine este adesea inconsecventă, fragmentată, cu termeni care apar izolat și fără definiții clare. AI-ul, care funcționează pe bază de corelații, poate rata tocmai aceste legături subtile, esențiale într-un raționament juridic solid.
În acest context, inteligența artificială poate produce erori subtile, dar semnificative, de interpretare a normelor legale — erori care pot trece neobservate de un neprofesionist. Mai mult, aparența de autoritate a limbajului generat de AI poate induce în eroare utilizatorul, determinându-l să accepte concluzii greșite sau chiar să pună sub semnul întrebării opinia unui avocat calificat. De aceea, în stadiul actual, AI-ul nu reprezintă un substitut pentru avocatul practician, ci cel mult un instrument auxiliar care necesită validare și supervizare din partea unui profesionist al dreptului.
Acum că înțelegem că AI-ul generativ funcționează prin asimilarea și procesarea de conținut deja existent – inclusiv articole juridice, opinii doctrinare și hotărâri judecătorești, devine evident că activitatea intelectuală a avocaților alimentează, în mod indirect AI-ul. Paradoxal, eforturile depuse de avocați pentru clarificarea și dezvoltarea dreptului contribuie la construirea unui mecanism care, în timp, le poate diminua relevanța.
În acest context apare firesc întrebarea: are rost să mai scriem articole juridice dacă acestea vor fi digerate de AI și reutilizate fără recunoaștere? Răspunsul, deși inconfortabil, trebuie să fie afirmativ. Dreptul este un organism viu, iar dezvoltarea lui depinde de interpretări, adaptări și nuanțe – exact acele elemente pe care AI-ul, deocamdată, doar le imită.
Și, poate cel mai important, inteligența artificială nu are empatie. Nu cunoaște contextul moral în care se desfășoară o dispută, nu simte tensiunea umană dintr-o sală de judecată, nu percepe ezitările dintr-un răspuns sau tăcerile încărcate de subînțeles dintr-o negociere. Or, dreptul nu este o simplă aplicare mecanică a normei – ci o permanentă negociere a sensului său în raport cu complexitatea vieții reale.
Un avocat bun nu oferă doar soluții conforme cu legea, ci le filtrează prin înțelegerea profundă a contextului, a emoțiilor și a mizelor umane. A lua o decizie juridică înseamnă, adesea, a cântări nu doar ce este legal, ci și ce este just, oportun și rezonabil. Iar aceste judecăți de valoare nu pot fi generate de un algoritm, oricât de bine antrenat ar fi.
VI. Concluzie – spre un nou pact între om și mașină
Adevărata provocare a epocii digitale nu este înlocuirea avocatului de către AI, ci capacitatea avocatului de a-și păstra relevanța în era AI-ului. Cei care învață să colaboreze cu aceste instrumente – fără a abdica de la principiile etice și de la rigoarea profesională – vor rămâne nu doar competitivi, ci indispensabili. Inteligența artificială poate fi un partener de nădejde. Dar discernământul uman rămâne de neînlocuit.
Pentru ca această revoluție tehnologică să se transforme într-un progres real și durabil, întreaga comunitate juridică – barouri, instanțe, organizații profesionale și autorități de reglementare – trebuie să participe la dezvoltarea unor ghiduri de utilizare a AI-ului, susținute de un cadru legislativ care să reglementeze utilizarea responsabilă și transparentă a inteligenței artificiale. În acest fel, profesia de avocat va rămâne un domeniu în care rigoarea juridică și inovația tehnologică coexistă, asigurând o practică transparentă și eficientă în slujba dreptății.
Avocatura a fost și rămâne o formă de artă ce se naște la intersecția dintre rigoarea teoretică, complexitatea situației de fapt și mintea creativă, iar inteligența artificială este un instrument menit să o potențeze, oferind noi perspective și eficiență. Tocmai de aceea, vocile autentice și bine informate din domeniul juridic rămân esențiale pentru vitalitatea și evoluția sistemului nostru de drept.
Așadar, oricât de avansată ar deveni inteligența artificială, ea nu va putea substitui judecata umană autentică – pentru că dreptul nu trăiește în cod, ci în relația dintre oameni.
[1] The Cambridge Handbook of the Law, Ethics and Policy of Artificial Intelligence, Editor: Nathalie A. Smuha (KU Leuven), Publicație: Cambridge University Press, 2025
[2] Juridice AI este o inteligență artificială pusă în slujba profesioniștilor dreptului, o resursă care vine în sprijinul celor care se documentează pentru redactarea documentelor, întocmirea referatelor, notelor de studiu și chiar pentru realizarea de articole juridice de analiză. Sursa: https://ai.juridice.ro/despre-noi
[3] Raportul Forumului Economic Mondial (WEF) „Future of Jobs Report 2025”, Sursa: WEF_Future_of_Jobs_Report_2025.pdf
[4] Sursă: Publicația „Ce este inteligența artificială și cum este utilizată?” de pe site-ul Parlamentului European, actualizată în 2020
[5] Raportul Forumului Economic Mondial (WEF) „Future of Jobs Report 2025”
[6] 2025 Report on the State of the US Legal Market Embracing Change in the Era of Innovation, Thomson Reuters Institute
[7] Cazul Mata v. Avianca, Inc, Case 1:22-cv-01461-PKC
[8] Judecătorul P. Kevin Castel care s-a pronunțat în cazul Mata v. Avianca, Inc, Case 1:22-cv-01461-PKC
[9] Regulamentul (UE) 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 și (UE) 2019/2144 și a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligența artificială)
[10] CCBE (Consiliul Barourilor și Societăților de Avocatură din Europa) reprezintă barourile și societățile de avocatură din 46 de țări și, prin intermediul acestora, peste 1 milion de avocați europeni
[11] Extras din Declarația CCBE privind utilizarea inteligenței artificiale în justiție și în aplicarea legii din data de 25.05.2023
[12] Interviu publicat pe https://www.juridice.ro/essentials: Mircea Duțu „Dreptul IA se prefigurează ca o mare provocare civilizațională și se cuvine tratat ca atare”
Avocat Serafima Prodan, Baroul București
* Articol publicat în revista ”Avocatul” nr. 1/2025
