Textul art. 10 alin (3) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților a dat naștere unor interpretări neuniforme în practica autorităților publice locale, generând, în unele cazuri, controverse sonore legate de obligarea de căre autoritățile locale a entităților private să cedeze, fără a fi despăgubite, o pondere semnificativă din suprafața deținută în proprietate pentru asigurarea necesarului de spații verzi.
„(3) Extinderea intravilanului localităților, transformarea zonelor cu alte funcțiuni în zone rezidențiale şi construirea pe terenuri de peste 3.000 m2 aflate în proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a autorităţilor centrale şi locale se pot realiza exclusiv pe baza documentaţiilor de urbanism care să prevadă un minimum de 20 m2 de spatiu verde pe cap de locuitor şi un minimum de 5% spații verzi publice.”
Confuzia generată de modul neclar în care este redactat acest text este dacă numai ultima din cele 3 ipoteze ale normei (1. extinderea intravilanului localităților, 2. transformarea zonelor cu alte funcțiuni în zone rezidențiale şi 3. construirea pe terenuri de peste 3.000 m2) se raportează la terenuri aflate în proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a autorităţilor centrale şi locale sau dacă și primele două ipoteze trebuie citite în aceeași cheie.
Unele autorități locale consideră (pornind strict de la interpretarea gramaticală a textului citat mai sus), că, dacă printr-o documentație de urbanism de tip PUZ inițiată de un investitor privat se propune extinderea intravilanului sau transformarea în zone rezidențiale a zonelor cu alte funcțiuni, atunci investitorul trebuie să aloce minimum de 20 m2 de spatiu verde pe cap de locuitor şi un minimum de 5% spații verzi publice, întucât legea nu distinge aici că s-ar referi doar la terenuri din domeniul public.
În această interpretare, investitorului privat i se restrâng practic prerogativele dreptului de proprietate în interes public, însă fără plata unei despăgubiri (drepte și prealabile așa cum prevede art. 44 alin. 3 din Constituția României și Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).
În opinia noastră (susținută și de exemple din practica instanțelor din România), pentru a fi constituțional, textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2007 ar trebui să fie interpretat în sensul în care se aplică doar cu privire la documentațiile de urbanism inițiate de autorități publice, nu și de entități de drept privat și privește doar terenuri aparținând statului, unităților administrativ teritoriale și autorităților, cel puțin pentru următoarele argumente:
- Textul art. 10 alin. (3) trebuie interpretat în sensul în care să fie neconstituținal, iar nu în sens contrar. Obligația impusă de acest text de lege este dublă și se referă nu doar la suprafața minimă de 26 mp spații verzi pe cap de locuitor, ci și la obligația de a asigura 5% spații verzi publice. Or, asigurarea cotei de 5% de spații verzi publice nu poate fi impusă ca atare, cu privire la terenuri aparținând unor entități de drept privat. Spațiile verzi publice se asigură doar din domeniul public, putând fi eventual preluate în acest scop din patrimoniul unor entități de drept privat prin expropriere, adica pe baza unei juste și prealabile despagubiri.
- Art. 10 alin. (3) trebuie interpretat prin coroborare cu celelalte prevederi ale Legii nr. 24/2007, care instituie, în mod general, obligații esențiale privind gestionarea și amenajarea spațiilor verzi, ca responsabilitate a autorităților publice.
De asemenea, analiza textului integral al art. 10 (interpretarea coroborată a alin. 3 cu primele două alineate ale art. 10) duce la concluzia că art. 10 este redactat preponderent în sensul stabilirii de obligații pentru entitățile publice (fără nicio referire expresă la entitățile de drept privat).
Tocmai în spiritul acestor obligații în sarcina autorităților, art. 18 alin. (2) din lege stabilește în mod expres că este necesară constituirea unui buget în scopul îndeplinirii obligațiilor privind spațiile verzi:
„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor privind spaţiile verzi.”
- Textul trebuie coroborat și cu prevederile neabrogate/ în vigoare ale Regulamentului general de urbanism aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 (Anexa 6, art. 6.8), conform cărora, la elaborarea documentațiilor de urbanism privind construcții de locuințe, trebuie prevăzute „spaţii verzi şi plantate, în funcţie de tipul de locuire, dar nu mai puţin de 2 m2/locuitor”.
Prin urmare, atât timp cât Regulamentul general de urbanism aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 (act normativ anterior) nu a fost modificat pentru a fi corespunzător corelat cu art. 10 alin. (3) din Legea 24/2007 (în forma în care a fost modificat prin Legea 47/2012), singura interpretare care permite ca ambele norme să producă efecte în mod coerent este cea care limitează sfera de aplicare a art. 10 alin. (3) la documentațiile de urbanism elaborate de autoritățile publice.
- Interpretarea istorico-teleologică a art. 10 alin. (3) din Legea 24/2007 conduce la aceeași concluzie că sfera sa de aplicare este limitată la documentațiile de urbanism elaborate de autoritățile publice. Astfel, înainte de modificarea sa prin Legea 47/2012, textul se referea în mod explicit doar la autoritățile publice, cee ce permitea o aplicare coerentă în raport de toate celelalte prevederi ale Legii 24/2007:
„La extinderea suprafeţei intravilanului localităţilor, autorităţile publice locale au obligaţia să asigure o cotă de 5% pentru amenajarea de spaţii verzi publice.”
Practica Tribunalului Brasov (d.e. Hotărârea nr. 1169/2022 din 22.12.2022) confirma interpretarea de mai sus, în sensul excluderii terenurile private de sub incidența obligațiilor stabilite prin art. 10 alin. 3: „Referitor la pretinsa nerespectare a prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spatiilor verzi din intravilanul localităților, reclamanta invocă dispozițiile art. 10 alin. 3 din acest act normativ, potrivit căruia „Extinderea intravilanului localităților, transformarea zonelor cu alte funcțiuni în zone rezidențiale și construirea pe terenuri de peste 3.000 m2 aflate în proprietatea statului, a unităților administrativ-teritoriale, a autorităților centrale și locale se pot realiza exclusiv pe baza documentațiilor de urbanism care să prevadă un minimum de 20 m2 de spațiu verde pe cap de locuitor și un minimum de 5% spatii verzi publice.” Instanța reține că acest text de lege nu este incident în speță, în condițiile în care terenul pe care este amplasat ###### ###### #### ### #### ## ##. 575/21.07.2020 aparține domeniului privat, iar nu al celui public. Conform PUG-ului aprobat prin HCL nr. 144/2011, terenul se află în zona funcțională CA2-#### Mixtă, unde se admit locuințe colective, iar această funcțiune nu se schimbă în momentul emiterii autorizației de construire.”
În același sens, în dosarul 15703/3/2022, Tribunalul Bucureşti a reţinut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2007 ar putea fi neconstituţional în măsura în care autorităţile ar considera că se aplică inclusiv entităţilor private, respectiv în măsura în care se interpretează ca fiind aplicabil şi imobilelor asupra cărora există un drept de proprietate aparţinând unor persoane private. În acest context, la data de 23.12.2024, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal a decis sesizarea Curții Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2007 în raport de prevederile Constituţiei României (art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1), (2) teza I, (3), (4), (6) şi (8), art. 20 şi art. 53), ale Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (art. 17).
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții Constituţionale cu nr. 1107D/2025 din 19.03.2025 și se află deocamdată în faza de raport.
